Esti client SeniorERP? Login aici
Implementare ERP, CRM, BI, SFA si SCM pentru distributie, productie, servicii si retail

Cum pui in aplicare bunele practici din domeniul SCM?

De-a lungul ultimei decade a existat un interes crescut in ceea ce priveste utilizarea metodelor de SCM (Supply Chain Management) pentru imbunatatirea performantei companiilor. Numeroase industrii au recunoscut importanta integrarii proceselor si activitatilor ce compun lantul logistic si ca rezultat, SCM-ul a devenit o parte din standardele practicilor de afaceri. Simultan, interesul cercetarilor in SCM a crescut exploziv astfel incat ciclul continuu practice-research-practice a condus la dezvoltarea unor noi concepte si la implementarea de noi practici.

Cand discutam despre rolul SCM este foarte important sa cadem de acord asupra definitiei acestuia. De aceea am ales una dintre cele mai respectate surse standard de definitie a unui SCM, respectiv the Council of Supply Chain Management Professionals (CSCMP), conform caruia SCM reprezinta planificarea si managementul tuturor activitatilor implicate in stabilirea surselor si achizitia produselor, conversia acestora si managementul activitatilor logistice. SCM-ul include coordonarea si colaborarea intre partenerii de afaceri, precum furnizorii de produse, canalele intermediare, furnizorii de servicii si clientii pentru integrarea si realizarea managementului eficient al cererii si ofertei.

Exista insa in randul practicienilor confuzii in intelegerea si diferentierea termenilor SCM si LM ( Logistics Management), considerandu-se adeseori ca se refera la aceleasi lucruri, activitati. In conformitate cu CSCMP, LM (Managementul activitatilor logistice sau pe scurt Logistica) este parte a SCM care planifica, implementeaza si controleaza eficienta fluxurile normale si inverse, stocarea bunurilor, serviciilor si a informatiilor asociate acestora intre locatiile de livrare si locatiile de consum in scopul satisfacerii cerintelor clientilor.

LM include in mod normal, urmatoarele activitati, care pot fi impartite in 3 categorii principale:

  • Managementul transportului, respectiv: stabilirea rutelor, programarea si alocarea resurselor pentru transport, managementul flotei;
  • Gestionarea depozitelor, care include: depozitarea, manipularea marfurilor, onorarea comenzilor, managementul stocului;
  • Aprovizionarea alcatuita din activitatile previzionare, optimizare si dimensionare corecta a stocurilor.

In unele cazuri, logistica poate include si urmatoarele functii:

  • stabilirea surselor de aprovizionare si managementul aprovizionarii;
  • planificarea si programarea productiei;
  • ambalarea si asamblarea;
  • relatiile cu clientii (customer service).

Observatie: Exista si companii unde, in functie de modelul de afaceri, Logistica poate functiona independent. Un exemplu in acest sens il constituie serviciile 3PL (furnizorii de servicii logistice).

In mod succint, logistica este aplicarea celor 7 P : Cantitatea Potrivita a bunurilor Potrivite, la timpul Potrivit, de calitate Potrivita, la costurile Potrivite, la locul Potrivit si cu informatiile Potrivite transmise tuturor partenerilor.

Pentru fiecare dintre cele 3 mari categorii de activitati s-au dezvoltat de-a lungul timpului o serie de sisteme informatice specializate, cunoscute global sub denumirile de: Inventory – pentru managementul activitatii de aprovizionare, WMS (Warehouse Management System) – pentru gestionarea depozitelor, TMS (Transport Management System) si FMS (Fleet Management System) – pentru managementul activitatilor de transport si a flotei auto.

Aliniindu-ne la definitiile CSCMP si pentru a elimina confuzia din randul cititorilor si practicienilor prezentam in Fig 1 relatia dintre SCM si Logistica astfel:

supply chain

Fig. 1 Relatia dintre Logistica si SCM

 Ce ne spune aceasta reprezentare? Modelul logistic este parte a modelului de SC, mult mai larg in scop si care integreaza  procesele unui ciclu complet al afacerilor.

Pentru vizualizarea practica a definitiei SCM in Fig 2 este prezentat modelul de supply chain al companiei Apple.

scm supply chain management

Fig. 2 Modelul de Supply Chain al Apple Inc ( Adaptare dupa schema disponibila la: scm-operations.com)

Asadar, Apple Inc achizitioneaza materii prime (subansamble) din diverse surse (Sourcing) pe care le transporta pentru asamblare la o fabrica din China (Manufacturing). De aici, produsele finite sunt livrate consumatorilor astfel:

  • clientilor finali care cumpara Online prin intermediul furnizorilor de servicii logistice tip curierat UPS/Fedex;
  • canalelor de distributie precum magazine, companiile proprietare ale retelelor de comunicatii, alti distribuitori prin Centrul de Distributie Elk Grove, California, care detine si un CALL CENTER.

La sfarsitul ciclului de viata al produselor, clientii le pot returna celui mai apropiat magazin Apple sau companiilor de reciclare specializate.

Acesta este singurul model de reprezentare a unui lant de distributie?

a) Cum vede directorul de vanzari modelul de lant de distributie?

Din practica companiilor rezulta ca pentru directorul de vanzari aceasta reprezentare a SC-ului nu este interesanta. Planul lui de vanzari contine atat cifre globale, dar si defalcate pe canale de distributie. De aceea, pentru el o reprezentare pe canale de distributie a modelului de SC este mult mai apropiata de interesul acestuia.

In Fig 3 prezentam unul din canalele de distributie (cel mai lung) din reteaua SC Apple si care reprezinta cel mai traditional canal de vanzari si anume vanzarea prin magazine de retail specializate (RETAIL STORES).

scm

Fig.3 Canalul de distributie Retail

Dupa cum se poate observa in modelul din Fig 2 Apple foloseste un multichannel distribution system” pentru a satisface unul sau mai multe segmente de clienti.

b) Cum ar trebui sa vada directorul de SCM modelul de SC?

Interpretand practic definitia consiliului CSCMP de mai sus, SCM include planificarea, proiectarea, controlul si implementarea tuturor proceselor de afaceri referitoare la aprovizionare, productie, distributie si a functiilor de onorare a comenzilor clientilor (Fig. 4).

wms warehouse management system

Fig.4 Un model al proceselor de afaceri din SCM (Adaptare dupa sursa: Copyright 2009 Greater Vancouver Regional District)


Contrar parerii majoritare, Supply Chain Management (SCM) este mai mult decat un integrator de servicii logistice. Piatra de temelie in realizarea unui supply chain flexibil si eficient o reprezinta aliantele dintre partenerii cheie si modul in care IT-ul permite partenerilor sa fie vizibili end-to-end prin partajarea in timp real a unor informatii corecte si actualizate.

Cand vorbim despre performanta in domeniul Supply Chain (SC) ne referim la integrare, si anume: integrarea strategiilor, proceselor, organizatiilor, sistemelor informationale pentru a maximiza valoarea oferita de SC.

In acest context rolul sistemelor informatice este unul esential, ele reusind sa faciliteze procesul decizional si sa scurteze timpul de raspuns la schimbarile pietei. Mai mult decat atat, acestea asigura SCM-ului o serie de caracteristici cerute de piata:

  • Personalizare/customizare in functie de specificul afacerii;
  • Colaborare intre oameni, departamente si companiile partenere;
  • Lucrul in timp real, care sa duca la reducerea timpilor de indeplinire a operatiunilor interne;
  • Flexibilitate, respectiv capacitatea de adaptarea rapida la conditiile in permanenta schimbare ale pietei pentru a castiga sau mentine avantajele competitive;
  • Eficientizarea proceselor din lantul de distributie prin reducerea sau eliminarea activitatilor fara valoare adaugata;
  • Vizibilitate end-to-end in interiorul si exteriorul companiei, pe procesele din amonte si aval ale lantului de distributie;
  • Trasabilitate – localizarea produselor, determinarea destinatiilor si a surselor de provenienta a acestora prin inregistrarea si monitorizarea corecta si completa a datelor de identificare a unui produs din documentele de livrare si marcajele de identificare;
  • Integrarea informatiilor si partajarea acestora organizatiilor partenere din lantul logistic.

Implementarea suitei de sisteme SCM oferita de Senior Software ofera accesul la astfel de caracteristici esentiale pentru buna functionare a lantului logistic.

Descopera sistemele Senior Software: SeniorWMS  si SeniorInventory

Vrei sa afli mai multe detalii?

Dr. ec.  George Ogrinja,  Director Supply Chain,

Profesor asociat Facultatea de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica, ASE Bucuresti

 

Citeste aici articolul integral

 

 
Comentarii

Nici un comentariu inca.